miercuri, 15 august 2012

Fenicia (1550 – 300 î.e.n.) şi Cartagina (814 – 146 î.e.n.)



Al Doilea Război Punic între 218-201 î.Hr.

Al Treilea Război Punic între 149-146 î.Hr.



            Fenicia a fost o civilizaţie din Canaan, regiune din sud-setul Mării Mediterane care corespunde astăzi cu Israelul, Palestina şi Libanul. Cartagina (= “Noul Oraş”) a fost o colonie întemeiată de negustori fenicieni în nordul Tunisiei, care s-a dezvoltat într-un adevărat imperiu, devenind cea mai mare forţă maritimă până la cucerirea romană.

            Panteonul cartaginez a derivat din cel al fenicienilor, care la rândul lor au fost influenţaţi de credintele altor popoare şi au preluat zeităţi de la egipteni, babilonieni, asirieni şi perşi. Credinţele, mitologia şi cultura acestor popoare precum şi a altora, au fost în egală masură influenţate de cele feniciene. Este de menţionat de asemenea ca alfabetul fenician stă la baza multor alfabete folosite şi astăzi, precum cel latin, arab, ebraic, grec şi chirilic.

Potrivit surselor romane şi greceşti, fenicienii şi cartaginezii sacrificau frecvent infanţii în numele zeilor. În urma săpaturilor arhelologice, într-un singur cimitir numit Tophet, aflat în ruinele oraşului Cartagina, au fost descoperite aproximativ 20.000 de urne ce conţineau rămăşiţele posibilelor victime. Numeroase morminte sunt marcate cu dedicaţii adresate zeului suprem Ba’al Hammon şi consoartei sale Tanit / Astarte (numită şi pene baal ce se traduce “faţa lui Ba’al”). Acestea pot fi interpretate fie ca sacrificii umane, fie ca cererea unui sprijin din partea zeilor regenerării şi fertilităţii, în condiţiile în care Cartagina era năpădită de o epidemie ce decima populaţia.
Urne cu ramasitele mai multor infanti incinerati


 Biblia evreilor (Tanakh) menţionează practicarea sacrificiilor copiilor de către canaaniti (fenicieni), strămoşii cartaginezilor, dar şi de către unii evrei, care îi ardeau de vii în cinstea şi glorificarea zeului Molech şi a lui Ba’al, într-un loc numit Tophet ce se traduce “locul unde se prăjeşte” (Valea Hinnom, loc în apropierea cetăţii Ierusalimului cunoscut şi sub numele de Gheena;  mai tarziu a servit drept sursa de inspiratie pentru elaborarea conceptului de  Iad din biblie). Denumirea de Tophet mai poate deriva de la cuvântul evreu toph (tobă) în condiţiile în care erau bătute tobele pentru a-i face pe copii să plângă în drum spre incinerare. Valea Hinnom este localizată în imediata vecinătate a cetaţii Ierusalimului, şi a ajuns să servească drept loc de scurgere a dejecţiilor umane şi de ardere a gunoaielor şi cadavrelor din cetate care urmau să fie consumate de flacarile ce ardeau în continuu. Focul era întreţinut cu pucioasă pentru o incinerare absolută şi ardea constant, mistuind întreaga vale. Imaginea aceasta horifiantă a inspirat mitul infernului cu flăcările lui veşnice, “lacul care arde cu pucioasă” descris în Apocalipsă.  
Aspectul vaii Hinnom la ora actuala


Este probabil ca romanii să exagereze acuzaţiile aduse cartaginezilor, angajându-se într-o propagandă ulterioară razboaielor punice pentru a-i face pe adversarii lor să pară cruzi şi mai puţin civilizaţi. Biblia evreiască procedează de obicei asemanator: pentru ca religia iudaică să câştige teren, adepţii acesteia demonizează zeii şi practicile culturale ale altor civilizaţii. În felul acesta caracteristici ale zeilor fertilităţii precum coarnele sau copitele despicate au devenit asociate cu o imagine malefica şi cu răul întruchipat. De asemenea fiara descrisă în Apocalipsa lui Ioan (95 e.n.), ca fiind un balaur roşu şi înflăcărat cu şapte capete şi zece coarne a fost inspirată din cultura Orientului Mijlociu; probabil de la Mušuššu, basorelief de pe poarta zeiţei Ishtar ce servea ca o intrare în Babilon. Acest dragon este un simbol al lui Marduk, zeul suprem al panteonului babilonian. Ishtar era zeiţa fertilităţii, iubirii, războiului şi sexului, adorată de civilizaţiile orientale sub numeroase denumiri, fiind stigmatizată în biblie, decretată drept “Marea Curvă a Babilonului” ce purta scris pe frunte "Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului." (Apoalipsa 17;5). Desconsiderarea religiei si credintelor babiloniene de catre evrei, se explica prin faptul ca acestia au avut o relatie conflictuala cu Imperiul Babilonian care a cucerit si a jevuit de mai multe ori Ierusalimul, a luat in captivitate o mare parte din evrei si a distrus lacasul sacru de inchinare al acestora – Templul lui Solomon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu